Marin Condescu vrea să convoace Adunarea Generală, nemulțumit fiind de activitate Ligii Profesioniste de Fotbal. Intenția președintelui gorjenilor vine după ce Pandurii n-au fost programați peentru meciul cu Oțelul, din cauza unei datorii către Dinamo.
„Condescu vrea o Adunare Generală Extraordinară prin care să ceară dizolvarea Ligii. Un asociat ne cere să ne întâlnim, pentru că sunt niște probleme, iar unul dintre asociați zice că „nu vreau, domnule, să ne întâlnim”. Aici e vorba de demnitate umană, nu mai este vorba de interese. Dacă oamenii nu sunt de acord, asta este viața, așa sunt oamenii.
Să discutăm despre asta, cu dizolvarea Ligii, care e problema? O dizolvăm și facem alta. Nu poate să spună cineva că se dizolvă Liga și nu se mai înființează alta.
Eu vreau doar să se joace corect și gata. Ce avantaje am avut eu de la Ligă? Mi l-au ținut pe Goian două săptămâni pe margine și nu am putut să-l băgăm cu Dinamo? Cu Neaga, ce a fost cu Neaga? Eu nu calc peste cadavre pentru interesele mele. Dacă nu am dreptate, nu am niciun interes.
Eu am vrut să am demnitate și onoare, eu sunt mai puternic decât alții. Nu am fost niciodată atât de puternic. La fotbal nu sunt așa puternic, dar în rest, sunt. Dacă ei nu vin la Adunare, n-au onoare. De cine să ne fie frică? De unul căruia i-am dat salariu? O să vedem cine vrea să vină la Adunare și cine nu are onoare.
Domnul Condescu a zis că trebuie să fiu declarat persona non-grata. Păi ia să joci tu de unul singur, mă, Condescule”, a declarat Gigi Becali la gsptv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER